O nouă regulă

  • Publicat:
  • Actualizat:

FRF vrea să introducă directiva conform căreia un club nu poate avea mai mult de doi antrenori într-un sezon.

Conform unor surse din anturajul CFR-ului, la Comitetul Executiv ce va avea loc în această lună, Iuliu Mureșan va cere o dispensă din partea FRF pentru ca Uhrin jr să poată antrena cu acte în regulă echipa din Gruia. Pe de altă parte însă, sursele ProSport de la FRF spun că următorul CEx va aproba o nouă regulă în privința antrenorilor: începând cu sezonul viitor, un club nu va putea avea mai mult de doi antrenori într-un sezon! E de fapt o îngrădire a actualei reguli, care spune clar că un antrenor nu poate pregăti două echipe în același sezon de Liga I. Mai mult, un tehnician se va putea prevala de această regulă numai în cazul în care prima sa echipă ar fi dat faliment!

Portița lui Uhrin

CFR are și o variantă de rezervă în cazul în care FRF e de neînduplecat: îl trece pe Uhrin pe o funcție administrativă și, în cazul în care acesta ar fi deconspirat că ar conduce antrenamentele Clujului, atunci cehul nu ar risca mare lucru. Dacă FRF îl va conferi Comisiei de Disciplină, aceasta îl va judeca, însă nu este foarte clar ce pedeapsă ar urma să primească cehul. „Dacă va călca strâmb, Uhrin riscă suspendarea“, a spus Daniel Cernat, președintele Comisiei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×